Gândiți-vă pentru o clipă: ”Scopul tuturor florilor,
cât de frumoase sau parfumate nu ar fi este să devină în final fructe.”
Frumusețea și în general multe comportamente
sunt menite să atragă resurse pentru rezultate profunde, nu sunt rezultate în
sine.
Florile sunt doar instrumente, de fapt la fel
și fructele mai târziu. Dacă la plante florile (frumusețea) este doar o etapă,
de ce noi ne-am lăsa prinși de dorința de a opri pe veci această etapă (de
obicei asociată cu tinerețea)? Oare fructele nu-și au și ele farmecul lor? Oare
dacă pentru a apărea un nou copac este necesar ca fructul să putrezească, să
moară, această etapă nu și-a avut rostul?
Oare valoarea în cazul oamenilor este dată de
etape aparte, rupte și înghețate de noi pe corpuri care oricum nu se opresc din
îmbătrânire sau de frumusețea transformării continue a vieții?
