Flori de câmp…

Ne întrebăm deseori (poate tu nu o faci…), de ce se întâmplă anumite lucruri.

Chiar ieri mă gândeam de ce nu-mi reuşeşte să vindec o rană veche care încă uneori mai sângerează, deşi este atinsă de cu totul alte persoane importante din viaţa mea decât cele care, fără să vrea au provocat-o.

Dar poate întrebarea nu este corectă, poate ar trebui să fie: „Pentru ce?”

Atunci când ne sunt create situaţii care ne dor, nu ştim cum anume ne pot ajuta şi ne pot „crea” aceste situaţii pentru ceea ce avem de făcut pe această lume.

Fiecare om ca să devină ce poate el deveni mai bun şi ca să aducă acel sens unic în lume are nevoie de situaţii diferite.

Ca şi florile care au nevoie de îngrijire diferită, ca să fie frumoase şi totodată destul de rezistente.

Noi nu ne dăm seama că pentru a dezvolta anumite laturi ale noastre este nevoie de anumite încercări.

Poate nu este bine să divorţăm, să avem familii disfuncţionale, să fim victime ale dependenţelor, dar oare am aprinde în noi opere de artă dacă nu am avea uscături ale trecutului din familie?

Ar fi scrise atâtea poezii şi melodii minunate dacă nu am suferi în dragoste?

Aş fi descoperit eu oare că vreau să ajut la schimbarea vieţilor celor din jur dacă nu m-ar fi frustrat propria mea viaţă încât să vreau să o schimb?

Aş fi căutat eu oare metode de a primi şi oferi dragoste atunci când simţim că nu ajunge dacă eram întotdeauna înconjurată doar de oameni afectuoşi?

Nu avem cum să ştim de ce anume avem nevoie ca să ne descoperim adevăratul potenţial.

Poate suntem o „plantă” care are nevoie de multă apă, de mult soare sau poate avem nevoie de uscăciune ca să creştem aşa cum ne-a gândit natura.

Ştiu că pare dur şi nemilos dar atunci când ştii că toate lucrurile care par a se întâmpla din răutatea Universului au un sens, după ce descoperi unele sensuri, devine pur şi simplu clar şi liniştitor.

Atunci când te împotriveşti vieţii să-ţi creeze condiţiile de care ai nevoie, aminteşte-ţi că EA ştie mai bine.

Viaţa ştie mai bine ce fel de floare eşti.

„Blestemul” misiunii personale.

De multe ori mă gândeam la diferenţa dintre a-ţi asuma o misiune şi a trăi pur şi simplu pe acest pământ, ca un copil fără griji, scriam chiar într-un articol de mai demult cât de greu este pentru cei care îşi asumă responsabilitatea de a fi lideri.

Azi nu mă voi limita la liderii cu care sunteţi obişnuiţi – antreprenorii, ci la toţi oamenii care sunt „aleşi” de către Univers să fie lideri pentru că au un anumit talent.

A-ţi descoperi talentul este şi frumos şi greu totodată.

Este ca şi cum, atunci când eram copii, dar destul de măricei ca să citim şi să facem câte ceva, găseam câte o listă lăsată exact lângă pat sau pe masă cu lucrurile „de făcut”, când ne trezeam iar mamele erau deja plecate la serviciu. Ne încercau atunci sentimente contradictorii, pe de o parte – doream să fim acceptaţi şi iubiţi, iar pe de altă parte - ni se părea că sunt prea multe sarcini în listă şi se aşteaptă să facem toate sarcinile ca să ne accepte şi să ne iubească, ceea ce ar fi foarte dificil.

Pe de o parte - doream să fericim părintele care ne-a lăsat lista, iar pe de altă parte – ar fi trebuit să renunţăm la confortul nostru propriu pentru asta, ceea ce nu ni se părea corect.

Şi era încă ceva important – ni se părea incorect poate că lista s-a făcut fără noi, deşi asta însemna mai puţin efort mintal pentru a inventa ce este de făcut, provoca în noi împotrivire, părea că aş face multe azi dacă aş alege eu, ce anume să fac.

E la fel atunci când, devenind destul de măricel ca să „poţi citi chemările inimii”, descoperi un talent pe care natura ţi l-a lăsat şi a plecat undeva.

Este frumos dar şi lipsit de confort, este plin de entuziasm dar şi de responsabilitate asumată, este o oportunitate dar şi un „blestem” pentru că nu ai unde să te ascunzi, nu a i cum să negi că ai găsit asta în tine, nu ai cum să închizi ochii.

Majoritatea dintre noi, atunci când urmărim oameni „mari” oameni ce-şi realizează listele lăsate de natură, avem tendinţa să gândim că acestora le este foarte uşor şi mai ales că sunt foarte norocoşi că au găsit ce le aduce împlinire. Da, aşa este, le aduce împlinire dar este şi o povară, se bucură dar şi le impune o mare responsabilitate care uneori este „greu de dus”.

Poate ceilalţi nu-şi recunosc talentul pentru că simt partea neplăcută a ceea ce se ascunde după el –responsabilitatea şi le este mai „călduţ” fără ea…

Când ai învăţat să citeşti vei putea citi şi veştile bune şi cele rele…