În doi...

În căutarea sufletului pereche

În iubire, întîlnim partenerul care ne corespunde din toate privinţele. Noi atragem persoana care oglindeşte un aspect propriu, la care ar mai fi de lucrat.

Dacă noi evoluăm, partenerul evoluează, sau menifestă o altă parte a sa, deja existentă (dacă e pregătit), sau este înlocuit cu un alt partener. Dacă nu evoluăm, schimbarea partenerului nu va schimba şi scenariul care, va rămîne acelaşi. Partenerul ideal este persoana relaţia cu care va permite dezvoltarea ambilor. Sufletul pereche îmi permite să fiu eu însumi, la fel şi el este eliberat de aşteptările mele.

Căutînd pe cineva ideal trebuie să ţinem cont de faptul că acel cineva caută acelaşi lucru. Avînd în mintea noastră formată o mască a idealului şi măsurînd-o pe fiecare potenţial partener nu vom putea vedea persoana din spatele măştii. Dar noi dorim să fim iubiţi aşa cum suntem, totuşi pe cel de alături încercăm să-l cioplim ca să-i vină masca pe care i-am pregătit-o.

Ce facem cu aşteptările?

La ce mă aştept de la partenerul meu? Dar pentru ce să mă aştept la ceva?

Atunci cînd mă aştept să manifeste un comportament sunt foarte mici şanse ca el să-l manifeste (în proporţie de 1 la infinit), deci voi rămîne dezamăgit. Chiar dacă partenerul face ceea la ce mă aştept eu, el devine previzibil, deci total neinteresant. O relaţie controlabilă nu se dezvoltă şi cu siguranţă nu mai poate fi vorba despre dragoste.

Persoana pe care o avem alături oglindeşte exact nivelul nostru de dezvoltare. Asta nu înseamnă că are acelaşi nivel pe care îl avem noi. Poate însemna ceea ce credem că reprezintă persoanele de sex opus (dacă credem că toţi sunt infideli, cu siguranţă vom avea astfel de parteneri). Asta mai poate însemna că atunci cînd eu am o atitudine faţă de mine, cei din jur vor avea aceeaşi atitudine (dacă mie nu-mi place cum arăt, celor din jur la fel nu le va plăcea).

Să încercăm deci să analizăm pe cine avem alături, care sunt punctele forte ale partenerului? Care sunt punctele slabe? Ce ne deranjează ce mai mult la el? Care convingeri, reguli, principii au atras asta în viaţa mea?  Cum mă port eu cu mine? Cum vorbesc, mă încurajez sau mă blamez? Ce descoper în comportamentul partenerului faţă de mine? Nu cumva ceea ce face el de fapt e propria mea atitudine faţă de mine însumi, oglindită în exterior?

Entuziasm!   

Dragostea şi alte dependenţe

În dragoste e ca la bancă, se acordă credit doar celor bogaţi.

Andre Moreau

Iubesc pe celălalt sau am nevoie de celălalt ca să mă iubească?

Atunci cînd nu mă cred frumoasă am nevoie de cineva care să-mi spună că sunt, atunci cînd nu sunt sigură că mă descurc, am nevoie ca cineva să mă încurajeze. Nu am nimic împotriva încurajărilor, sau a complimentelor. Totuşi cînd nu mă iubesc îndeajuns asta devine o dependenţă. Eu depind de ceea ce îmi spune partenerul, de ce face, de cît de mult mă apreciază şi mă iubeşte el.

Eu îl voi suna cînd întîrzie nu pentru că mi-ar fi frică că ar păţi ceva, ci pentru că mi-e frică să nu mă părăsească.

Atunci cînd mă iubesc îndeajuns nu am nevoie să primesc dragostea partenerului. Mă voi simţi foarte bine dacă o primesc dar nu voi suferi dacă nu o primesc.

Nu este un egoism să te iubeşti, din contra, atunci cînd nu te iubeşti, îi vei reproşa multe lucruri partenerului fiind mult mai egoist (mă faci să sufăr, uiţi că eu te aştept acasă!). Atunci cînd ne iubim suntem foarte altruişti eliberîndu-l pe celălalt de aşteptările noastre. Şi atunci putem fi fericiţi cu, sau fără iubirea celuilalt, doar aşa putem să iubim partenerul, fără a fi dependenţi de el.

Cînd nu ne iubim îndeajuns şi cerem (în mod indirect) să fim iubiţi, în multe cazuri transormăm asta în tendinţa de a controla partenerul şi al manipula. Iar cînd apare tendinţa de a controla, cu siguranţă nu mai e loc pentru dragoste. Doar iubindu-ne pe noi cu adevărat putem iubiputem iubi cu adevărat partenerul, îi dăm libertate (nu suntem totuşi indiferenţi ci mai degrabă non-ataşaţi) şi îi permitem să se dezvolte, fără ai reproşa ceva.

Cînd ne iubim cu adevărat putem spune: „Pot trăi fără tine! Îmi este mai bine cu tine dar nu sufăr atunci cînd nu eşti pentru că nu am nevoie de confirmari că aş merita dragostea ta. ”

Entuziasm!