Legea aşteptării (sau: Ai răbdare!)

Fiindcă este în ajun de sărbători de iarnă şi fiindcă de obicei sărbătorile semnifică pentru mulţi dintre noi simbolul împlinirii dorinţelor astăzi voi scrie despre dorinţe.

Cu toţii am păstrat din copilărie speranţa că anumite dorinţe ale noastre vor fi realitate „într-o bună zi”. Nu contează dacă ele au devenit scopuri sau dacă au rămas doar vise, nu contează dacă facem sau nu ceva ca acestea să devină realitate „într-una din zilele apropiate”, oricum sperăm că ele se vor materializa.

Este cu totul interesant când, de sărbători, deşi am crescut demult apelăm la anumite ritualuri ca să apropiem acea zi…

Nu vreau să vă întristez, este chiar foarte posibil ca marile sau micile voastre dorinţe să devină vii doar că…

Noi suntem mulţi pe acest pământ…

Şi toţi avem dorinţe…

Iar de cele mai multe ori dorinţele noastre se contrazic:

ü  Soţul vrea ca soţia lui să fie veselă şi calmă când el vine acasă iar soţia vrea ca soţul să vină acasă imediat după serviciu;

ü  Copilul vrea să doarmă dimineaţă mai mult iar mama vrea să reuşească să-l ducă la timp la grădiniţă şi să nu plângă;

ü  Vânzătorul vrea să vândă cât mai scump, cumpărătorul să cumpere cât mai ieftin;

Sau uneori sunt dorinţe care corespund dar sunt în acelaşi timp mai mulţi doritori.

Este ca şi cum la o intersecţie a două străzi foarte înguste mai multe maşini ar vrea să facă anumite manevre în acelaşi timp – dacă vor fi încăpăţânaţi să facă ce le vine la moment, ar putea să fie accidente grave.

De aceea există reguli de circulaţie.

În univers la fel există asemenea reguli, doar că mult mai complicat alcătuite.

Dacă ai o dorinţă şi eşti la intersecţia potrivită este foarte posibil să se realizeze dacă vei aştepta să se facă verde şi vei respecta pe cei din aceeaşi intersecţie cu tine.

Nu are sens să te grăbeşti sau să te cerţi cu maşinile din faţă, nu are sens să mergi la roşu – persoanele pentru care acum e verde au aşteptat cu răbdare, au dreptul să meargă.

Nu are sens să consideri că ceva nu este corect – doar ţi se pare că e mai mult roşu decât verde.

Uneori, la unele intersecţii se face ambuteiaj, vei fi nevoit să aştepţi mai mult, dacă nu ai răbdare: fii atent, este posibil să fie o cale greşită (poate ai fost condiţionat social să o alegi), dacă totuşi vrei să continui şi după mai mult timp de aşteptare – atunci meriţi să ajungi la destinaţie!

Toţi avem dreptul la culoarea verde.

Şi tu tot…

Realitatea materială - un vis urât?

Aş vrea să mă împart cu o idee pe care am auzit-o zilele trecute şi care mi s-a părut cel puţin interesantă, deci am dezvoltat-o aici, în acest mic articol.

Dacă te întrebi PENTRU CE se întâmplă anumite lucruri pe care le consideri ca fiind negative, să ştii că acest articol este unul în care poţi găsi u răspuns.

Să presupunem că noi toţi suntem încă neiluminaţi sau, cum se mai spune încă netreziţi la realitatea mai înaltă a lucrurilor.

Este ca şi cum am dormi, iar realitatea pe care o vedem în jur, acea iluzie despre care ne vorbesc filosofiile orientale, este un vis în care suntem implicaţi.

Dacă visul nostru (poate fi un vis de succes, un vis în care avem pe plan material tot ceea ce am dorit, un vis în care relaţia noastră cu toţi cei din jur este frumoasă…)este plăcut, va fi foarte greu să fim treziţi din el. Poate va veni cineva să ne trezească, ne va spune:  „Realitatea materială nu este importantă, trezeşte-te!”, sau: „Este trecător tot ce obţii acum, concentrează-te pe lucruri cu adevărat de valoare!” Dar noi vom visa atât de frumos încât nu vom dori să ne trezim, vom spune: „Lasă-mă să gust din visul meu frumos, este atât de plăcut să dorm, nu vreau să mă trezesc!”

Iar dacă acel vis este neplăcut (nevoi mereu nesatisfăcute, datorii, relaţii nu tocmai bune, lipsuri şi necazuri), atunci vocea pe care o vom auzi ca să ne trezim va veni ca o binecuvântare. Vom înţelege că fiind trecătoare, aceste lucruri pe care le numim noi probleme, nu pot să ne afecteze atât de mult. Va fi foarte uşor să ne trezim, pentru că vom dori să scăpăm din acel coşmar cât mai rapid.

Ceea ce te îndemn faci pe viitor după ce ai citit acest articol este să-ţi aminteşti de fiecare dată când ai anumite probleme:

· Este doar un vis…

· Dacă este foarte greu – este bine pentru că, te vei trezi mai repede…

Mulţumesc pentru că ai citit până la urmă, sper că ţi-a fost util!

Vreau, dar am răbdare

Cred că am auzit de nenumărate ori ultimul timp întrebarea: cum să fac să obţin/primesc de la viaţă ceea ce-mi doresc foarte mult.

Secretul este pe cât de simplu ca şi cunoştinţă, pe atât de complicat în a-l pune în practică (dacă nu ştii un mic secret), vrei să încerci?

Este mai probabil să primeşti când doreşti ceva destul de tare ca să rămână constantă dorinţa în timp, dar să fii detaşat de rezultatul pozitiv sau negativ.

Dacă vei dori prea puţin, iar peste 3-6 luni se va schimba „marea dorinţă”, este prea puţin probabil să se realizeze, asta pentru că fiecare lucru are un preţ, iar tu nu respecţi ceea ce-ţi doreşti într-atât încât să rămâi fidel şi nu consideri că ar fi cu adevărat valoros pentru tine.

Dacă însă vei dori prea mult, vei pierde energie pentru a neutraliza frica de a pierde acel lucru. Atunci când doreşti prea mult ceva, nu accepţi rezultatul negativ, nu vrei să VEZI că ai putea să nu primeşti acel lucru.

Dar cum ajungem la acel mijloc de aur, în care vrem destul de mult ceva dar suntem şi detaşaţi de rezultat?

Este vorba de un truc făcut în mintea noastră, ca aceasta să perceapă lucrurile diferit.

Vă voi da mai întâi o analogie, mai apoi vă voi explica în ce mod puteţi aplica trucul.

Imaginaţi-vă că sunteţi foarte flămând, nu aţi mâncat nimic azi şi e seară. Aveţi foarte puţini bani la moment şi intraţi într-o cafenea unde vedeţi în vitrină o singură prăjitură mică, calculaţi imediat în minte dacă vă ajung banii şi vă bucuraţi imaginându-vă că în câteva clipe o veţi savura. Doar că, cineva care era înainte în rând, vă cumpără prăjitura…

Acum imaginaţi-vă o altă situaţie, într-una din zilele de sărbătoare mergeţi la un banchet, sunteţi deja sătul şi de câteva zile aţi tot mâncat peste tot. Pe mese sunt gustări de toate felurile, care mai de care, iar pe una din mese vedeţi şi prăjiturile voastre preferate, în timp ce vă apropiaţi, vedeţi cum o persoană ia una din prăjituri…

Ce e cu toată treaba asta?

Contează foarte mult cum percepi situaţia atunci când îţi doreşti ceva.

Dacă percepi ca fiind o catastrofă pierderea, cu siguranţă sunt mai multe şanse să pierzi (există un mecanism natural care are grijă de asta).

Poţi să schimbi percepţia destul de uşor – este nevoie să aduci în mintea ta multe alte gustări, pe lângă ceea ce ai vrea să mănânci tu.

Dacă vrei să ai un rezultat bun la un concurs, adu în mintea ta toate rezultatele bune obţinute în toate domeniile posibile.

Dacă vrei să câştigi bani pentru un obiect de valoare pentru tine, pune în mintea ta, alături de acel obiect tot ce ai câştigat până acum.

Dacă vrei să înveţi o abilitate nouă, aminteşte-ţi toate câte ai învăţat şi poate, îţi păreau extrem de complicate la început (mai ales mersul, vorbitul, scrisul, cititul…).

Vei avea un efect fenomenal dacă faci asta:

Te detaşezi de rezultatul încercării, deci va scade mult din frica de a nu obţine ce vrei şi ai mult mai multă încredere că poţi reuşi (de atâtea ori ai făcut-o…).

Vă deschid un mic secret:

Imaginaţi-vă că în prima situaţie prezentată nu am scris finalul…

… persoana care a cumpărat prăjitura este un vechi amic şi a vrut să vă servească, deci a cumpărat prăjitura înainte.

Uneori când vrei prea tare ceva, nu eşti atent/ă la detaliile ce pot avea legătură cu rezultatul final.

Poţi învăţa mintea ta să vadă lucrurile în ansamblu, te va ajuta mult!

Flori de câmp…

Ne întrebăm deseori (poate tu nu o faci…), de ce se întâmplă anumite lucruri.

Chiar ieri mă gândeam de ce nu-mi reuşeşte să vindec o rană veche care încă uneori mai sângerează, deşi este atinsă de cu totul alte persoane importante din viaţa mea decât cele care, fără să vrea au provocat-o.

Dar poate întrebarea nu este corectă, poate ar trebui să fie: „Pentru ce?”

Atunci când ne sunt create situaţii care ne dor, nu ştim cum anume ne pot ajuta şi ne pot „crea” aceste situaţii pentru ceea ce avem de făcut pe această lume.

Fiecare om ca să devină ce poate el deveni mai bun şi ca să aducă acel sens unic în lume are nevoie de situaţii diferite.

Ca şi florile care au nevoie de îngrijire diferită, ca să fie frumoase şi totodată destul de rezistente.

Noi nu ne dăm seama că pentru a dezvolta anumite laturi ale noastre este nevoie de anumite încercări.

Poate nu este bine să divorţăm, să avem familii disfuncţionale, să fim victime ale dependenţelor, dar oare am aprinde în noi opere de artă dacă nu am avea uscături ale trecutului din familie?

Ar fi scrise atâtea poezii şi melodii minunate dacă nu am suferi în dragoste?

Aş fi descoperit eu oare că vreau să ajut la schimbarea vieţilor celor din jur dacă nu m-ar fi frustrat propria mea viaţă încât să vreau să o schimb?

Aş fi căutat eu oare metode de a primi şi oferi dragoste atunci când simţim că nu ajunge dacă eram întotdeauna înconjurată doar de oameni afectuoşi?

Nu avem cum să ştim de ce anume avem nevoie ca să ne descoperim adevăratul potenţial.

Poate suntem o „plantă” care are nevoie de multă apă, de mult soare sau poate avem nevoie de uscăciune ca să creştem aşa cum ne-a gândit natura.

Ştiu că pare dur şi nemilos dar atunci când ştii că toate lucrurile care par a se întâmpla din răutatea Universului au un sens, după ce descoperi unele sensuri, devine pur şi simplu clar şi liniştitor.

Atunci când te împotriveşti vieţii să-ţi creeze condiţiile de care ai nevoie, aminteşte-ţi că EA ştie mai bine.

Viaţa ştie mai bine ce fel de floare eşti.

„Blestemul” misiunii personale.

De multe ori mă gândeam la diferenţa dintre a-ţi asuma o misiune şi a trăi pur şi simplu pe acest pământ, ca un copil fără griji, scriam chiar într-un articol de mai demult cât de greu este pentru cei care îşi asumă responsabilitatea de a fi lideri.

Azi nu mă voi limita la liderii cu care sunteţi obişnuiţi – antreprenorii, ci la toţi oamenii care sunt „aleşi” de către Univers să fie lideri pentru că au un anumit talent.

A-ţi descoperi talentul este şi frumos şi greu totodată.

Este ca şi cum, atunci când eram copii, dar destul de măricei ca să citim şi să facem câte ceva, găseam câte o listă lăsată exact lângă pat sau pe masă cu lucrurile „de făcut”, când ne trezeam iar mamele erau deja plecate la serviciu. Ne încercau atunci sentimente contradictorii, pe de o parte – doream să fim acceptaţi şi iubiţi, iar pe de altă parte - ni se părea că sunt prea multe sarcini în listă şi se aşteaptă să facem toate sarcinile ca să ne accepte şi să ne iubească, ceea ce ar fi foarte dificil.

Pe de o parte - doream să fericim părintele care ne-a lăsat lista, iar pe de altă parte – ar fi trebuit să renunţăm la confortul nostru propriu pentru asta, ceea ce nu ni se părea corect.

Şi era încă ceva important – ni se părea incorect poate că lista s-a făcut fără noi, deşi asta însemna mai puţin efort mintal pentru a inventa ce este de făcut, provoca în noi împotrivire, părea că aş face multe azi dacă aş alege eu, ce anume să fac.

E la fel atunci când, devenind destul de măricel ca să „poţi citi chemările inimii”, descoperi un talent pe care natura ţi l-a lăsat şi a plecat undeva.

Este frumos dar şi lipsit de confort, este plin de entuziasm dar şi de responsabilitate asumată, este o oportunitate dar şi un „blestem” pentru că nu ai unde să te ascunzi, nu a i cum să negi că ai găsit asta în tine, nu ai cum să închizi ochii.

Majoritatea dintre noi, atunci când urmărim oameni „mari” oameni ce-şi realizează listele lăsate de natură, avem tendinţa să gândim că acestora le este foarte uşor şi mai ales că sunt foarte norocoşi că au găsit ce le aduce împlinire. Da, aşa este, le aduce împlinire dar este şi o povară, se bucură dar şi le impune o mare responsabilitate care uneori este „greu de dus”.

Poate ceilalţi nu-şi recunosc talentul pentru că simt partea neplăcută a ceea ce se ascunde după el –responsabilitatea şi le este mai „călduţ” fără ea…

Când ai învăţat să citeşti vei putea citi şi veştile bune şi cele rele…

"Reţeta" dezvoltării personale

Ce înseamnă pentru tine dezvoltare personală?

Când auzi această noţiune ce anume îţi vine în minte?

Te crezi o persoană care se dezvoltă personal, care face acţiuni concrete în această privinţă, care investeşte sume de bani în acest domeniu?

De curând am descoperit o mare problemă, sau mai degrabă o mare greşeală pe care o fac oamenii la acest capitol. Deşi o bănuiam demult dar nu prea era clară în mintea mea, nu o puteam explica şi nu o înţelegeam îndeajuns.

FOARTE MULTĂ LUME, CITEŞTE, MERGE LA SEMINARE ŞI TRENING-URI, DAR – NU APLICĂ!

„Nu aplică” înseamnă lasă acea informaţie la nivel de informaţie, deşi parcă se implică atunci când le dai anumite sarcini, nu merg până la capăt, ceea ce a venit nou, sau după cum chiar ei afirmă ceea ce „au ştiut deja”, rămâne la suprafaţă, nu schimbă NIMIC în structurile interne, se loveşte parcă de un perete intern şi se întoarce înapoi.

De curând m-am văzut cu o persoană care CITEŞTE ENORM, ştie TOT ce poate fi ŞTIUT în dezvoltarea personală, de cele mai multe ori mai multe decât mine, are acces la o grămadă de surse din cele mai bune în dezvoltarea personală şi, totuşi practic, STĂ PE LOC.

De parcă este în căutarea unei metode magice care îi va schimba viaţa dar, toate metodele pe care le găseşte le încearcă superficial sau nu le încearcă deloc pentru că „AM MAI AUZIT ASTA, deci, nu are cum să funcţioneze, cel puţin nu pentru mine”.

Este ca şi cum ai avea o carte de bucate şi tot răsfoieşti cele câteva sute de reţete în speranţa că, dacă vei citi despre ingrediente şi procesul de pregătire poate, vei fi sătul… faci asta de ani de zile, dar încă nu te-ai decis că ar fi vreo reţetă care, dacă ai găti-o, ar putea să te scape de foame. Nici o reţetă (ce ciudat!) nu te ajută, toate sunt cunoscute, pe toate le-ai imaginat în fel şi chip în capul tău şi tot flămând eşti. Mergi chiar la seminare şi trening-uri despre gătit, uneori culmea  mai achiţi şi taxe pentru a achiziţiona reţete noi, necunoscute până acum dar descoperi că, e nevoie de aceleaşi ingrediente, deci, nu te vor ajuta cu nimic.

De multe ori când întâlneam câte un nefericit în căutare de reţete la trening, eram frustrată că nu-l pot ajuta, când de fapt îl ajutam să-şi reconfirme convingerea că, nici metoda asta nu ajută…

Dezvoltarea personală este mult mai mult decât analiza reţetelor, este a te opri la o reţetă, a găsi ingredientele necesare, a găti, a mânca ceea ce ai gătit şi a înţelege dacă ţi-a plăcut sau nu. Mai apoi dezvoltarea personală este de a găsi cât mai multe reţete pe care le poţi găti şi care ar servi ca diversitate  atunci când ţi se face foame, este de a şti că poţi să creezi propriile tale reţete, bazate pe experienţă şi creativitate deopotrivă.

Degeaba citeşti dacă nu faci nimic cu asta, degeaba schimbi în fiecare zi ceva în tine dacă într-un an nu ai schimbat nimic, degeaba cauţi resurse dacă nu faci nimic cu cele demult găsite.

Este ca şi cum ai mătura o casă gata să se dărâme, în speranţa că, poate, poate, o mai rezista, curată fiind la suprafaţă, unui cutremur puternic.

Ajută CITITUL, dar ajută doar la a şti ce ai de FĂCUT!

Sper că am supărat pe cineva, că poate, poate aşa s-a apuca de lucru!

Părţile "bolnave" din noi

Nu sunt stomac, nu sunt inimă, nu sunt creier….

Citesc acum cartea „Partea întunecată a căutătorilor de lumină” Debbie Ford, e o binecuvântare, deşi demult ştiam de ea, abia acum am ajuns s-o citesc.

Autoarea în carte vorbeşte despre părţile din noi pe care le-am perceput ca fiind negative şi, le-am negat, le-am proiectat tot timpul pe cei din jur.

Citind mi-a venit în minte o analogie care pe mine m-a ajutat mult să înţeleg despre ce vorbeşte ea.

Este ca şi cum partea noastră psihică, ar fi alcătuită şi ea, ca şi corpul nostru din organe, multe, multe părţi ale noastre care, lucrează cu toate împreună ca să funcţionăm armonios în interior.

Atunci când anumite evenimente din viaţa noastră sunt interpretate ca fiind negative, este ca şi cum o parte sau alta din noi s-ar inflama, s-ar îmbolnăvi, iar noi, am refuza să o tratăm şi, din contra am respinge-o, considerând   că nu ne aparţine pentru că ne face rău.

Dorind să scăpăm de ea, am lua pastile contra durerii (sunt multe care pot fi considerate astfel, de ex: căutarea iubirii undeva în exterior…), în loc să o iubim şi să o tratăm, ca să devină sănătoasă.

Noi avem foarte multe trăsături, unele dintre ele sunt acceptabile, altele nu, unele dorim să le vadă şi ceilalţi, pe altele le ascundem atât de bine de ei, încât nici noi nu mai ştim de ele. Dar imaginaţi-vă că aceste trăsături sunt nişte părţi care pur şi simplu s-au îmbolnăvit şi au nevoie de grija voastră, au nevoie să le acordaţi timp şi atenţie, altfel vă vor crea mari probleme.

Să vă dau un exemplu care sper că va clarifica lucrurile în mintea voastră:

Dacă cândva demult am primit de la cineva o replică sau un gest care m-a făcut să mă simt urâtă, asta a provocat ca „urâta” din mine să se inflameze şi să doară. E o parte din mine care, fiind afectată de incident a început să-mi atragă atenţia, ca s-o tratez. Eu am considerat că este foarte rău să am o astfel de parte în mine deci am ascuns-o, am respins-o, am proiectat-o, am acoperit-o cu aşteptarea confirmărilor din exterior că aş fi frumoasă. Iar ea sărmana a devenit din ce în ce mai bolnavă, mai dureroasă, mai mare şi mai creatoare de probleme.

Noi avem toată gama de trăsături în noi, pe unele le acceptăm şi le iubim, pe altele le respingem, dacă ni se par negative, dar toate au o funcţie, iar cele sănătoase, nu vor fi mult în regulă dacă nu acordăm atenţie celor bolnave.

Eu nu sunt stomac, dar am o parte din mine care este, tot aşa eu nu sunt urâtă, doar am o parte care este. Am toate părţile bune şi toate părţile mai puţin bune, depinde de mine să le tratez pe toate cu dragoste şi acceptare.

Ştiu că este mai greu, după ani de „împărţire a răului şi bunului din noi în jumătate”, după ani în care am luat multe pastile analgezice.

Dar e necesar să ne explorăm părţile, toate…

Şi să le chemăm acasă, în interiorul nostru… 

Fructe sau lemne?

Mă gândeam acum că am acceptat atât de multe lucruri care mi s-au cerut, sperând că în curând (de aproape 2 ani deja în curând), voi avea şi eu parte de ceea ce vreau, încât acum nu mai am forţe de nimic.

Deşi vreau să servesc pe cei din jur, vreau să-i servesc cu ce am eu mai bun, nu cu ceva care, au aproape toţi cei pe care-i cunosc, sau mai ales, cum crede cineva că ar fi mai bine pentru sine, sau pentru o cauză, oricare ar fi ea.

Vreau să fac ceea ce fac eu cel mai bine şi îmi place, atâta timp cât îmi va permite să fiu în regulă ca să mai fac şi mâine lucruri bune.

Dacă mi se limitează posibilitatea de a face asta, voi seca într-un sfârşit şi, nu voi mai avea de unde da nimic.

Este ca şi cum ai sădi o livadă de pomi fructiferi, iar când ai ajuns la primele roade, ai tăia copacii pentru lemne, pentru că, deşi nu te-ai gândit, ai nevoie de trunchiuri la moment, nu de fructe.

Dacă ai un partener, este de datoria ta să ceri/aştepţi de la el să-ţi ofere fructe, ce are el cel mai bun, nu să-l exploatezi pentru ceva ce ar putea oricine să-ţi ofere, e absurd. Dacă ai angajaţi ce pot multe, nu scoate din ei altceva decât tot ce ar putea ei să facă mai bine şi nu-l tăia, prin presiuni inutile, nu are cum să reziste şi, să mai fie şi creativ!

 Dacă tai anul acesta copacii pentru lemne (nici măcar nu sunt destul de bune…), la anul nu vei mai avea nici un fruct, gata.

Mă simt fără puteri să aştept, mă simt tăiată pentru lemne!

Ştiu că poate mă laud, dar ştiu şi faptul că pot mai mult decât mi se cere, mai mult nu în sens de cantitate, pentru că e şi aşa mult, ci în sens de nivel de evoluţie.

Nu mai văd sensul.

Vreau timp ca să pot face fructe, ca să pot fi creativă, ca să înfloresc!

Ştiu că am lemnul tare, dar nu pentru asta am venit pe lume, dacă veneam pentru  a fi pus pe foc mă năşteam un copac bun de lemne.

Nu mai vreau să dezvolt rezistenţa, vreau să se coc fructe dulci.

Nu am nici un gând împotriva celor cu lemnele, fiecare dintre noi este important, este vorba mai degrabă să facem ceea, pentru ce ne-am născut.

Îţi mulţumesc că ai avut răbdare să citeşti ceva atât de personal şi, sper să-ţi fie şi util!

Fii atent la responsabilităţile tale!

Cam 2 ani în urmă iubitul meu de pe atunci îmi spunea cât de important este să fii „curat” dacă ai o poziţie în care poţi influenţa oamenii. Curat înseamnă să ai scopuri care vor să servească omenirea, să-ţi asculţi intuiţia, să doreşti întotdeauna să faci bine. Mi-a dat o explicaţie printr-un exemplu foarte clar: atunci când o persoană publică influenţează negativ prin ceea ce este şi creează, oamenii din jur, viaţa sa este pusă în pericol, de asta foarte mulţi dintre ei (mai ales cei care sunt modele nu tocmai corecte)suferă de multe boli sau devin alcoolici şi alte lucruri de acest gen.

De exemplu scenarişti, actori şi regizori care creează filme ce nu au un impact foarte bun asupra oamenilor, pentru că ei sunt responsabili de influenţa pe care o au, sunt blocaţi prin toate căile posibile de către forţe ale universului ce au grijă de asta.

Sau politicienii care au mai degrabă interese personale, credeţi că le merge bine? Poate pare, dar credeţi-mă cu cât mai mare influenţă ai asupra celor din jur, cu atât eşti responsabil de mai multe „păcate” pentru care poţi „primi peste cap”.

Nu e uşor să fii „sus” pentru că nu oricine ar face faţă, dacă ajungi acolo, va trebui să ai scopuri foarte umane şi bune, ca să nu fii distrus.

Ştiu că este dur, dar probabil este bine să fie aşa, nu eu am inventat asta…

În afaceri este la fel, deşi demult mă gândeam la asta, abia acum, după miezul nopţii mi-a venit ideea cum să explic asta.

O persoană care are subordonate alte persoane le transmite acestora tot ce este ea, toţi cei subordonaţi preiau scopuri, gânduri despre finanţe, despre cât de mult bine pot face, despre câtă utilitate pot aduce prin ceea ce fac.

Dacă un şef crede că sunt probleme financiare, toţi subordonaţii vor avea probleme financiare acasă deşi, primesc acelaşi salariu ca mai înainte.

Dacă un şef este obosit, toţi vor fi.

Dacă un şef nu vede sensul, vrea altceva, angajaţii vor vedea lucrurile la fel.

De asta este important ca nu oricine să devină şef…

De asta e important ca acesta să nu aibă doar abilităţi care i-ar asigura succesul exterior ci şi să se dezvolte personal foarte mult.

De asta este foarte important ca cineva care are influenţă, să fie „curat”.

Este ca şi cum imaginea din sufletul unui om influent (nu e neapărat să fie foarte mare influenţa, e îndeajuns şi să fii profesor ca să poţi influenţa), ar fi proiectată peste sufletele ce-l urmează.

Nu e nevoie să căutăm metode de motivare. Ar fi bine să ne revedem valorile personale profunde, să le respectăm, să fim buni şi curaţi, iar cei ce primesc proiecţia ar fi un semn că totul merge bine în noi înşine.

Iar dacă ceva nu merge cu cei ce ne urmează, înseamnă că nu livrăm lucruri cu adevărat valoroase, nu am făcut încă curăţenie.

Este o responsabilitate foarte mare să ai persoane care te urmează, nu te grăbi să vrei o astfel de „putere”.

Mulţumesc pentru răbdarea cu care ai citit!

Dacă crezi că ţi-a fost util, scrie într-un comentariu cum anume.

Reguli de urmat?

Răspunsuri la întrebările din articolul precedent (găseşti aici articolul precedent, dacă nu l-ai citit
 http://alma-club.blogspot.com/2014/07/mesaje-cu-sens-cel-putin-dublu.html )

Poate este doar părerea mea, nu ştiu, totuşi mi-au venit nişte răspunsuri chiar azi dimineaţă, pe la 6 (totuşi trezitul devreme face minuni), nici măcar nu m-am gândit că va fi continuarea articolului, se vede că universul a auzit întrebările şi, ca să nu-l bat mult la cap…

Vă spun ce cred apoi explic legătura dintre…

Noi avem în minte nişte reguli, nişte standarde referitoare la aproape orice se întâmplă, sau nu se întâmplă cu noi, avem un „cum ar trebui să fie” pentru cam orice lucru care ne afectează, sau ne poate afecta.

De exemplu este o regulă care îmi spune mie, din interior că trebuie să fac faţă unor provocări, că trebuie să fiu bună la anumite lucruri.

Mai este o regulă că… cei din jur trebuie să aibă un anumit comportament faţă de mine, sau în general.

Pare destul de straniu, totuşi atunci când nu ne place ceva la ceilalţi, este pentru că aceştia au încălcat reguli de-ale noastre, adică, vrem noi cumva ca toţi cei din jur să facă totul, după propriile noastre reguli, pentru că aşa credem NOI că e bine.

Dar să ne referim la cazuri particulare.

Atunci când partenerul alege să petreacă timpul altfel decât lângă noi, de ce simţim atât de mult disconfort psihologic?

Poate avem noi o regulă care ne spune: „Dacă el/ea, nu alege să facă ce mă aştept eu în acel moment, sau nu alege anumite lucruri PENTRU SINE care mi-ar conveni, este un semn că nu mă mai iubeşte.”

Cel mai interesant lucru vine după – acţiunile noastre care urmează sunt cel puţin interesante:

Alegem să-i transmitem un mesaj care, decodificat de partener poate fi interpretat aşa: dacă tu faci asta (încalci o regulă a mea), eu aleg să nu te mai iubesc, aleg să-mi retrag dragostea mea, ca să pot să te opresc pe TINE s-o mai faci.

Ce chestie…

Alegem să ne certăm, să ne supărăm, să înrăutăţim mult relaţii sau uneori chiar să le rupem doar pentru o mică regulă încălcată.

Este oare atât de important ca această regulă să se respecte de toţi cei din jur ca EU să mă simt bine?

Pentru mine această regulă este un simbol al unui lucru important – nevoia de afecţiune pe care o am.

Dar oare nu am adus din copilărie unele reguli  care acum nu mai au valoare reală?

Dacă atunci când eram mici părinţii ne spuneau, sau ne arătau prin comportamentul lor: „dacă nu mănânci terciul – nu te mai iubesc”, oare să fi rămas un simbol atât de banal la fel de important ca atunci?

Oare putem jongla cu afecţiunea noastră atât de uşor, sau, putem atât de uşor să declarăm „nu mă mai iubeşti dacă… nu faci nu mai ştiu ce mărunţiş”?

Cu siguranţă există reguli în mintea noastră care merită cel puţin să le revedem, să le analizăm ca să ne dăm seama dacă ne mai ajută cu ceva.

Tu ce crezi la acest capitol?

Pomii şi creativitatea

De ceva mai mult de o lună, mi se tot încearcă graniţele personale.

Ce înseamnă asta?

De fapt înseamnă că nu aveam până ceva timp în urmă nişte graniţe foarte bine conturate, sau mai bine zis, acceptam foarte uşor să mi se încalce anumite graniţe, existente dar pe care nu prea le apăram.

Dacă de exemplu eram rugată să fac ceva la o oră care nu-mi convenea, acceptam deşi dădeam de înţeles că nu-mi convine, în speranţa că, poate, poate renunţă persoana să mă „invadeze”. Dacă mi se cerea să lucrez ore în plus, cu argumentul „este nevoie de tine…”, la fel acceptam, deşi nu era în interesul meu. Am tot acceptat toată viaţa lucruri, chiar uneori am oferit ceea ce credeam eu că ar trebui să ofer, deşi nu-mi făcea plăcere. Aşa suntem noi uneori, nu ştiu acum din ce cauză, dar se vede că aşa suntem, unii mai mult unii mai puţin.

Totuşi eu sunt de vină, sau mai ales – responsabilă, pentru că, aveam graniţe prea uşor de încălcat, doar când cineva se „băga” prea adânc în intimitatea mea, reacţionam pasiv-agresiv, ceea ce pe toţi îi mira, după ce, multă vreme, acceptam să mi se întâmple.

De ce ar fi cineva atent la ce mi se întâmplă mie, la ce este şi nu este confortabil pentru mine, dacă eu nu sunt destul de clară în a comunica asta celor din jur?

De ce ar trebui să ghicească cineva că, deşi accept unele lucruri, nu întotdeauna o fac pentru că vreau, ci, poate uneori pentru că am convingerea că a fi bun ar semnifica să nu refuzi niciodată?

Abia recent, mai bine zis chiar azi, mi-am dat cu adevărat seama că lumea îmi încalcă graniţele pentru că eu nu arăt că-mi pasă de acele graniţe.

 Graniţele timpului, cel puţin pentru mine, sunt foarte importante şi, totodată foarte greu să le menţin.

Nu am un răspuns la cauzele unor lucruri care se întâmplă, dar se pare că majoritatea oamenilor nu înţeleg de ce este nevoie de timp personal, timp în care nu faci nimic pentru o companie, sau pentru altcineva, timp în care poţi, sau ai putea dacă l-ai avea, să te refaci ca mai apoi să dai adevărată valoare lumii din jur.

Poate într-un fel este vorba despre timpul liber, adică acel timp în care nu ai responsabilităţi faţă de ceilalţi, dar dacă faci ceea ce are cu adevărat valoare pentru tine, te va ajuta ca pe viitor să dai mai mult şi mai mult (mă refer la calitate nu la cantitate adică ore).

Imaginaţi-vă un pom fructifer!

El are în fiecare an, o cantitate de energie, din apa şi lumina naturală.

Are de ales dintre a oferi fructe, cât mai multe pe de o parte şi, de a creşte în dimensiuni pe de altă parte…

Majoritatea dintre noi credem că, colegii, angajaţii, soţii, soţiile sau şefii noştri trebuie să ne dea fructe, din ce în ce mai multe în fiecare an (de multe ori cu aceeaşi cantitate de energie solară şi terestră ca şi anul trecut), dar uităm că pentru asta este nevoie ca acel pom să crească în dimensiuni ca să poată ţine toate fructele, iar pentru asta este nevoie de energie şi timp.

Nu ştiu cum voi, eu de ex. am nevoie de timp ca să devin din ce în ce mai bună (tot pentru a oferi ce pot eu mai bun), dacă nu am timpul necesar ca să cresc, nu pot să mai dau roade bune.

Ce au graniţele cu roadele?

Foarte multe…

Ultimul timp am înţeles care ar fi limitele care, nu voi mai permite să-mi fie încălcate, anume pentru a-mi permite să cresc, în ritmul meu, poate mai încet decât vrea cineva, dar cred că fructele pe care pot să le ofer, merită răbdarea.

Din cauza că am încălcat nişte principii personale foarte profunde pentru mine, de mai mult de o lună nu am avut nici un pic de inspiraţie ca să scriu, să mă joc cu altceva decât mintea mea logică, să creez în general, să fiu spontană.

Iar creativitatea, pentru mine, este mult mai importantă decât ceea ce poate să-mi ofere timpul în care „obosesc” în emisfera mea stângă.

Dacă ar fi totuşi să fiu realistă acum, aş spune că pomul are nevoie să dea roade pe de o parte, chiar şi când este mic, ca să înţeleagă sensul pentru care a fost creat, dar şi să crească, pe de altă parte, deci să aibă grijă şi de interiorul său sacru.

Tu ce crezi?

Aştept să-mi laşi într-un comentariu părerea ta, sunt sigură că merită atenţie!

Supa din capul nostru

Ştiţi bine că suntem (în sens biologic mai ales) ceea ce mâncăm, ne străduim deci să alegem pentru a ne alimenta, produse cât mai benefice nouă.

Când gătim, suntem atenţi să punem în cratiţă doar legume proaspete, să alegem condimente plăcute pentru  a savura şi un gust bun a ceea ce vom mânca.

Ce facem totuşi cu mâncarea spirituală(asta dacă avem grijă cel puţin să o consumăm )?

Ce facem cu mediul în care ne aflăm, cu atenţia noastră pe parcursul unei zile?

 M-am întors cu ceva mai mult de o oră în urmă acasă şi, dacă sincer, fiind sâmbătă, eram foarte obosită. Ştiam că voi include o melodie foarte relaxantă şi voi încerca să dorm, sau, cel puţin să mă relaxez profund.

Zis şi făcut…

După câteva minute petrecute pe reţele m-am întins în pat, este deja o tradiţie în momentele când am timp şi sunt şi foarte obosită să mă odihnesc astfel.

În timp ce mă relaxam i-a venit în minte o tehnică (pentru prima dată, nu ştiam de ea), care m-a ajutat să înţeleg un fenomen pe cât de simplu pe atât de ignorat de mulţi dintre noi – CONŞTIINŢA NOASTRĂ ESTE CEEA DIN CE O PREGĂTIM.

Dacă faci o ciorbă, sau orice altceva de mâncare, nu te vei aştepta să iasă cu ciuperci dacă nu le-ai pus acolo, sau, dacă ai pus legumele murdare, nu ai cum să iasă bine şi limpede nu?

Atunci, cum să aştepţi să ai o conştiinţă clară şi senină dacă te uiţi, citeşti, asculţi şi dai mai departe lucruri pline cu murdărie?

Informaţia cu care intri în contact va deveni o parte din tine (mă refer la gânduri, felul cum vorbeşti şi chiar trăsături de personalitate…). Ceea cu ce-ţi umpli cratiţa minţii va deveni gustul tău unic şi irepetabil pentru cei din jur, dar şi pentru tine.

Te uiţi la TV? – fii foarte atent la ce anume, asta vei deveni…

Citeşti ceva? – eşti sigur că asta vrei să gândeşti?

Ieşi la o cafea cu cineva? – fă-o pe cât posibil doar cu oamenii cu care ai vrea să semeni!

Asculţi muzică? – fii atent la faptul că ea va lăsa o amprentă a unui ritm în capul tău, îţi este benefic acel ritm?

Ştiu că este dur din partea mea, dar nu-mi rămâne să-ţi spun decât un fapt:CONŞTIINŢA TA ESTE UN FEL DE CIORBĂ ŞI TOATE INGREDIENTELE SUNT FACTORII DIN MEDIUL TĂU  Vestea bună e că doar tu eşti responsabil de mediul pe care ţi-l creezi! 

Medicul - Universul

Este foarte important să te gândeşti bine la ce vei citi în acest articol, să te gândeşti la fiecare enunţ poate de mai multe ori dacă e nevoie, este EXTREM de important să înţelegi profund sensul. Dacă vei înţelege, viaţa ta se va schimba, mai ales, dacă îţi vei aminti de acest sens, în momentele potrivite.

Imaginează-ţi că mergi la medic pentru că ai anumite simptome, faci analizele şi examenele necesare iar medicul, îţi spune un diagnostic, nu-l crezi, sau nu vrei să-l crezi, mergi la un alt medic, iar pentru că a trecut ceva timp, acesta îţi zice şi el, acelaşi diagnostic, doar că boala, este într-un stadiu şi mai avansat, te împotriveşti, poate începi să te cerţi cu medicul, poate chiar îl critici, te plângi tuturor că este un medic rău…

Şi mergi la altul…

Te pomeneşti la un moment dat că te lupţi cu toţi şi cu toate, fără să încerci să faci ceva bun pentru corpul tău, fără să încerci să ÎNŢELEGI care este problema, de ce primeşti acest diagnostic, oricare ar fi el.

TOT CE NI SE ÎNTÂMPLĂ ZI DE ZI SUNT DIAGNOSTICE sau rezultate ale unor analize, făcute de medicul UNIVERS, sunt mai perfecte decât orice tehnologii pot exista la moment în lumea medicală, nu dau greş niciodată, este oglindirea perfectă a lumii tale interioare. Este ca şi cum ar exista în permanenţă o oglindă care îţi arată ce se întâmplă în interior, doar că oglinda are o mică întârziere în timp.

De ce atunci să încercăm să schimbăm medicul (evenimentele exterioare) când problema rămâne în noi?

Dorim să rezolvăm totul în exterior (comportament),când boala este în interiorul nostru (gândurile, intenţiile şi emoţiile ce le urmează, din trecut);

Dorim să rezolvăm totul acum deşi boala deja există, deci putem să rezolvăm doar ca ea să fie tratată pentru viitor.

Nu ştiu dacă ai înţeles destul de profund, pentru că pare simplu, dar nu e chiar aşa…

Nu are sens să te concentrezi la CE SE ÎNTÂMPLĂ pentru că asta este DOAR UN DIAGNOSTIC al BOLII AFLATE DEJA ÎN TINE. Este doar o oglindă a ceea ce a fost în mintea şi emoţiile tale ceva timp în urmă, dacă ai un diagnostic bun – bucură-te, dacă nu – fii atent şi află ce a dus la boala ta, ca să ştii ce poţi face.

Nu poţi să lupţi cu oglinda care DOAR ÎŢI ARATĂ ce există în mintea şi sufletul tău ca ea să înceapă să lumineze, ea va oglindi asta când TU vei LUMINA.

Te rog mult ca atunci când următoarea dată vei întâlni un medic (eveniment neplăcut pentru tine), să fii atent la ce anume îţi spune despre ceea ce s-a întâmplat în interiorul tău ceva timp în urmă – te poate salva de la multe lupte inutile…

Primăvara cu gândul la sanie...

Cum crezi, este important să-ţi instalezi deprinderile care te-ar ajuta să înaintezi în direcţia dorită?

Nu ştiu dacă ţi se întâmplă uneori să vrei schimbări mari în viaţa ta, să începi să faci planuri în privinţa acestor mari schimbări, să faci chiar şi primii paşi şi… să ajungi iar peste o perioadă când îţi dai seama că vrei acele schimbări pentru că încă nu s-au produs, mie mi se întâmplă. Recunosc că, este din cauza că nu am instalat nici o deprindere în elanul şi avântul meu de 1-2 zile (nici nu aveam cum aşa repede).

Pentru ce avem nevoie de obiceiuri potrivite?

Pentru că ne salvează foarte mult din energia pusă în lucru.

Aţi avut cred cu toţii când eraţi mici o sanie, poate unii dintre voi chiar şi acum au una pentru propriul copil.

Poate vă aduceţi aminte de momente în care zăpada nu era chiar peste tot, poate încă era puţină, poate era topită sau poate erau porţiuni unde era curăţată şi, eraţi nevoit să trageţi pe asfalt sau sol sania o distanţă până la locul în care era zăpada, părea grea nu-i aşa? Dar să mai fi fost cu un alt copil în ea?

Dar o dată ajunşi la zăpadă, sania parcă începea să zboare, nemaivorbind de locurile unde era vale…

Cam aşa este şi cu deprinderile, avem nevoie de forţe şi curaj până ajungem „pe zăpadă” cu deprinderea, până ea devine deprindere de fapt. De obicei rămânem entuziasmaţi doar când ne vine ideea schimbării (e ca şi cum ne-am scula dimineaţă şi am striga de bucurie că a nins), dar cum dăm de partea noastră de lucru, nici măcar nu încercăm foarte mult.

De obicei cu deprinderile depunem multe forţe (pentru că suntem foarte motivaţi) la primii 2 metri, dar ne mai rămân cam încă 20 până la instalare, apoi, peste ceva timp iar facem 2, totuşi nu rămân doar 18 de data asta, ci tot 20…

Şi totuşi instalate, săniile potrivite, ar merge foarte uşor, cu minim efort… ca pe zăpadă…

Tu ce deprindere ai putea „trage până la zăpadă”?

Încotro mergeţi?

Deşi ultimul timp am tot scris pe teme ce ţin de feminitate azi voi aborda o cu totul altă temă.

Astăzi la serviciu am avut o discuţie care m-a indignat mult dar care ca rezultat a servit unei revelaţii şi de asta mă bucur mult că a avut loc. deşi revelaţia  am avut-o când mă întorceam spre casă, abia acum după miezul nopţii, „mi s-au adunat gândurile” ca să o exprim într-un articol. Veţi înţelege de ce vă scriu detaliile care au dus la apariţia articolului mai târziu.

Mi-am dat seama de o cauză majoră care duce la pretenţii şi plângeri în cadrul unor organizaţii şi a diferenţele dintre oameni în această privinţă.

Organizaţiile şi activităţile individuale sunt ca nişte vase maritime, diferite, mai mari sau mai mici, cu mulţi sau puţini oameni în ele, create pentru distanţe mari sau mici, confortabile sau mai puţin. Este totuşi foarte important unde merge fiecare vas. În ce port urmează să ajungă este mai important decât luxul pe care îl reprezintă, sau cel puţin ar trebui să fie mai important atunci când ne urcăm la bord şi pornim la drum.

Dacă ŞTIM unde vrem să ajungem ne va fi destul de uşor să găsim vasul potrivit pentru călătoria noastră.

Preţul pe care îl plătim pe bilet este timpul şi talentul nostru, este alegerea noastră să dăm sau nu acest preţ, nimeni nu ne urcă cu forţa.

Noi la fel alegem dacă ne convine confortul pe care poate să ni-l ofere vasul sau nu, doar noi ştim dacă destinaţia merită…

Cel mai important însă, cred eu, este PENTRU CE URCĂM.

Avem posibilitatea să ne dezvoltăm pe un vas nişte calităţi de care avem nevoie pentru mai târziu.

Pe alt vas putem primi confortul la care poate visăm…

Pe altele ar fi bine să urcăm pentru că DIRECŢIA în care merge ne avantajează, din acel port vom putea lua vasul potrivit spre visul nostru.

Există şi vase care ne asigură câteva criterii în acelaşi timp, deşi puţine şi, preţul biletului de obicei este mai mare.

Există unii oameni însă care HABAR NU AU pentru ce urcă şi de obicei anume aceşti oameni sunt pretenţioşi şi plângăreţi.

De fapt ei urcă ca şi cum ar fi pescuiţi din ape, cu momeli care li se par lor că ar promite anumite lucruri, fără a şti încotro merg, ce pot dezvolta aici, cum anume le poate fi de folos acea experienţă, cum pot ei să fie de folos celor din jur.

În fiecare zi caut răspunsuri la întrebarea PENTRU CE fac anumite lucruri, ce sens au anumite lucruri, nu neapărat pentru alţii, ci mai degrabă pentru mine.

Dacă acum m-ar fi obligat cineva să scriu acest articol, la 30 de minute după miezul nopţii cu siguranţă aş fi avut obiecţii, m-aş fi simţit obosită şi, nu aş fi făcut-o.

Pentru că ceea ce fac are un total alt răspuns la întrebarea PENTRU CE decât majoritatea oamenilor angajaţi pur şi simplu într-o companie.

Sunt multe studii despre motivaţie, despre cum să-i motivezi pe angajaţi, dar cred că dacă ei vin la serviciu pentru confort şi poate pentru portul final care se numeşte „pensie”, după multe porturi mici în care erau schimbate vase nu foarte diferite unul de celălalt şi, nu foarte aducătoare de fericire, dar destul de aducătoare de siguranţă bolnavă, influenţa asupra angajaţilor va fi minimă şi de scurtă durată.

Puţini oameni am întâlnit care ar avea la bază o motivaţie cu valori superioare decât cele financiare şi de siguranţă, puţini sunt cei care sunt motivaţi de creştere, de aportul real şi maxim pe care ar putea să-l aducă în lume.

Dacă ai un răspuns nu foarte bun şi sigur la întrebarea PENTRU CE M-AM URCAT PE ACEST VAS, un răspuns care chiar să te motiveze să dai mult, vei fi în rândul celor nemulţumiţi mereu, în rândul celor care vor găsi vinovaţi,  nu resurse în interior.

Atunci când ştii sigur că se merită tot efortul să te fi urcat, nu mai este nevoie să te plângi ci poţi căuta soluţii pentru a realiza ceea ce ai de gând. Iar dacă afli pe parcurs că destinaţia finală nu te avantajează te gândeşti şi găseşti CE poţi învăţa şi CUM poţi creşte aici până în momentul când poţi lua alt vas, ca să ai atunci când va fi momentul banii necesari pentru biletul vasului dorit (abilităţile şi capacităţile necesare).

Este întotdeauna o opţiune – să ne bucurăm de călătorie împreună cu ceilalţi sau să facem viaţa un coşmar, nouă şi celor din jur…

Cine ştie poate cineva se angajează anume cu acest scop – să-i facă pe alţii să se îndoiască de alegerea corectă a vasului, bine totuşi că le permit măcar acestora să-şi dezvolte toleranţa…

Tu pentru ce lucrezi acolo unde o faci?

Nu tăiaţi copacii iarna!

Ştiaţi deja că relaţiile sunt ciclice, chiar dacă nu aţi citit asta nicăieri aţi simţit asta cu siguranţă măcar o dată, doar că este posibil să nu fi înţeles de ce şi ce-i de făcut în asemenea cazuri.

Atunci când relaţia este la început este ca şi cum ar fi primăvară – înfloresc copacii, soarele luminează şi ne topeşte emoţiile frumoase în suflet, în relaţie sunt doar emoţii pozitive, doar zâmbet, doar dragoste de început.

Foarte mulţi dintre noi cred (din cauza unor modele create fals de către poveşti şi „poveşti”), că relaţiile sunt doar primăvară, sunt făcute doar ca să ne bucurăm de copacii în flori şi, asta este marea tragedie – când apar alte emoţii, alte lucruri decât cele de la începutul relaţiei, când este timpul ca în relaţie să fie trăită şi iarna, mulţi dintre noi pur şi simplu fug într-o altă primăvară, sau fac tot posibilul să menţină fals acest anotimp în relaţia de faţă.

Imaginaţi-vă că aţi sădit un copăcel, când l-aţi cumpărat, pe imaginea care era prezentat copăcelul acesta era în floare deci, aţi crezut că este firesc ca acesta să fie MEREU în floare. După ce l-aţi sădit, îl udaţi (aşa era scris…) şi aşteptaţi, sunteţi încântat/ă că veţi avea cel mai frumos copăcel înfloritor.

După ce a trecut primăvara, florile încep să cadă, chiar dacă vă sperie puţin acest fenomen, sunteţi răbdător/oare să vedeţi ce se întâmplă (unii chiar în această fază merg repede la „magazin” să caute alt copăcel, sau îşi cumpără nişte flori care sunt mai uşor de îngrijit – ca să nu se chinuiască prea mult cu îngrijirea (înţelegeţi sper la ce fel de relaţii mă refer)). Marea încercare este când, după ce au căzut şi frunzele, vine iarna, iar copăcelul nostru pare MORT.

De obicei în această etapă, anume pentru că suntem convinşi/convinse că relaţia trebuie să fie întotdeauna că în luna de miere, începem să facem mari greşeli.

De cele mai multe ori femeile de frică să nu piardă partenerul îşi manifestă fals emoţii pozitive, forţează o apropiere emoţională care cred ele că ar salva oarecum situaţia. Este ca şi cum ar pune aer condiţionat în grădină ca să „învie” copăcelul, sau ca şi cum ar agăţa de crenguţele lui floricele din hârtie, ca acesta să pară mereu înflorit… La, la, la, la… şi totul pare foarte frumos, doar că emoţii adevărate nu sunt, iar bărbatul, cât ar fi el de „nesimţit” iertaţi-mi expresia, simte că ne e loc de floricele. Mai ales că el vede copăcelul amorţit, îşi dă seama că romantismul floricelelor agăţate de crenguţe este stins…

Bărbaţii însă, procedează mai  MASCULIN ei de obicei nu se joacă cu floricele. Pur şi simplu văzând că copăcelul arată ca şi mort, el hotărăşte să-l TAIE. Se gândeşte că probabil nu are noroc, că până la urmă mai toţi copăceii mor…

Ce-i de făcut?

În primul rând de conştientizat că IARNA este o etapă firească şi necesară pentru ca copăcelul să se facă tot mai mare şi pentru ca în următoarea primăvară să bucure pe cei ce-l îngrijesc.

În al doilea rând este util ca partenerii să aibă răbdare să aştepte şi să fie calmi pe parcursul iernii, ca nu cumva relaţia să aibă de suferit friguri prea mari. Asta ar însemna ca atunci când există o perioadă de criză să aşteptăm cu răbdare şi încrezători că partenerul ne va iubi ca mai înainte, că undeva în interiorul lui, chiar dacă nu sunt emoţii la moment, există o intenţie pozitivă. Iar la rândul nostru să păstrăm gândul că în relaţie sunt deja canalele pentru seva emoţională, ele vor fi umplute cu sevă şi totul va înverzi iar, când va veni primăvara.

Doar acţionând înţelept putem să rezistăm timpului rece.

Iar dacă copăcelul nostru nu va rezista, asta e, putem să sădim altul, dar asta doar după ce a venit primăvara deplin, iar el sigur nu dă nici un semn de viaţă, după ce am făcut totul ca să-l salvăm.

PUTEREA OBICEIULUI

 

Ştiu că în ultimul timp au apărut multe articole de dezvoltare personală cu această temă, poate şi eu în unele articole, indirect am scris despre subiect, totuşi, este atât de important, încât nu mi-e defel frică să mă repet.

Aproape tot ce faci tu în timpul zilei, se datorează unor obiceiuri, de asta e atât de important care anume sunt ele.

Nu ai putea să te speli pe dinţi în fiecare zi fără un obicei, nu ai putea nici măcar să te trezeşti la aproximativ aceeaşi oră fără un alt obicei, nu ai putea să mergi pe acelaşi drum fără să fii absolut conştient de cum anume mergi, dacă nu ai avea un obicei (ar fi ca şi cum de fiecare dată ai merge pentru prima dată pe acel drum). Sunt atâtea lucruri pe care le facem datorită obiceiurilor. Sunt obiceiuri alimentare de exemplu, unele „bune” altele mai puţin. Faptul că ai nişte „preferinţe” pentru alimente dulci sau altele, nu este decât un obicei.

Aşa suntem noi creaţi, dacă ar fi nevoie de voinţă de fiecare dată când dorim să facem ceva s-ar consuma cantităţi enorme de energie ca să ne motivăm să facem acel lucru, când însă suntem învăţaţi să facem asta printr-un obicei, este foarte simplu să declanşăm comportamentul.

Obiceiuri sunt şi modul în care reacţionăm la anumiţi stimuli din exteriori (mă refer la stimuli care nu sunt extrem de puternici, la care ar reacţiona toţi la fel), setul fix de gânduri pe care le avem zi de zi, pur şi simplu nu ne dăm seama că avem anumite obiceiuri care, ne influenţează mult viaţa, dar care, POT FI SCHIMBATE!

De obicei atunci când ne setăm nişte scopuri, nu atingem rezultatele dorite pentru că nu instalăm nişte obiceiuri care le-ar susţine în timp. Noi ne aşteptăm să ne ajungă voinţă pentru a avea rezultate timp de un an de zile, ceea ce nu este pur şi simplu real. Voinţa ne este necesară pentru perioada în care se poate instala un obicei, mai apoi, efortul nostru ar trebui să fie minim.

Cât despre obiceiuri negative, unul dintre secretele care ne-ar putea ajuta mult este conştientizarea a ceea ce facem la moment. Dacă de ex am un obicei să navighez prea mult pe net, este pentru că în acel moment eu NU CONŞTIENTIZES  ce fac. Ca să dezactivez acest obicei, ar trebui cât mai des să: îMI AMINTESC CE FAC LA MOMENT, este ca şi cum aş ieşi dintr-un fel de transă şi m-aş privi dintr-o parte, ca şi cum la un moment dat m-aş TREZI pentru un moment ca să răspund la întrebarea: „Ce fac eu acum?”. Dacă ştiţi că aveţi un obicei de acest gen, aţi face bine să vă puneţi o alarmă care v-ar aminti la fiecare 5 min., sau mă rog, cât consideraţi voi, această întrebare.

De fapt această întrebare este foarte utilă în toate momentele vieţii, asta pentru că de prea multe ori suntem cuprinşi într-un val al neconştientizării prezentului.

Sunt sigură că există în viaţa ta măcar un obicei de care ai vrea să „scapi” şi măcar unul pe care să-l „adopţi” în acest an.

Alege câte unul din fiecare categorie, cu care poţi lucra paralel (de fapt ar fi bine să fie din acelaşi domeniu de ex: dacă vrei să faci sport şi ai nevoie de timp liber pentru asta, poţi renunţa la un obicei care îţi „fură” timpul).

Dacă ai idee ce poţi face pentru asta scrie-mi un comentariu, sau… mai aşteaptă un an!