sâmbătă, 20 decembrie 2014

Legea aşteptării (sau: Ai răbdare!)




Fiindcă este în ajun de sărbători de iarnă şi fiindcă de obicei sărbătorile semnifică pentru mulţi dintre noi simbolul împlinirii dorinţelor astăzi voi scrie despre dorinţe.
Cu toţii am păstrat din copilărie speranţa că anumite dorinţe ale noastre vor fi realitate „într-o bună zi”. Nu contează dacă ele au devenit scopuri sau dacă au rămas doar vise, nu contează dacă facem sau nu ceva ca acestea să devină realitate „într-una din zilele apropiate”, oricum sperăm că ele se vor materializa.
Este cu totul interesant când, de sărbători, deşi am crescut demult apelăm la anumite ritualuri ca să apropiem acea zi…
Nu vreau să vă întristez, este chiar foarte posibil ca marile sau micile voastre dorinţe să devină vii doar că…
Noi suntem mulţi pe acest pământ…
Şi toţi avem dorinţe…
Iar de cele mai multe ori dorinţele noastre se contrazic:
ü  Soţul vrea ca soţia lui să fie veselă şi calmă când el vine acasă iar soţia vrea ca soţul să vină acasă imediat după serviciu;
ü  Copilul vrea să doarmă dimineaţă mai mult iar mama vrea să reuşească să-l ducă la timp la grădiniţă şi să nu plângă;
ü  Vânzătorul vrea să vândă cât mai scump, cumpărătorul să cumpere cât mai ieftin;
Sau uneori sunt dorinţe care corespund dar sunt în acelaşi timp mai mulţi doritori.
Este ca şi cum la o intersecţie a două străzi foarte înguste mai multe maşini ar vrea să facă anumite manevre în acelaşi timp – dacă vor fi încăpăţânaţi să facă ce le vine la moment, ar putea să fie accidente grave.
De aceea există reguli de circulaţie.

În univers la fel există asemenea reguli, doar că mult mai complicat alcătuite.
Dacă ai o dorinţă şi eşti la intersecţia potrivită este foarte posibil să se realizeze dacă vei aştepta să se facă verde şi vei respecta pe cei din aceeaşi intersecţie cu tine.
Nu are sens să te grăbeşti sau să te cerţi cu maşinile din faţă, nu are sens să mergi la roşu – persoanele pentru care acum e verde au aşteptat cu răbdare, au dreptul să meargă.
Nu are sens să consideri că ceva nu este corect – doar ţi se pare că e mai mult roşu decât verde.
Uneori, la unele intersecţii se face ambuteiaj, vei fi nevoit să aştepţi mai mult, dacă nu ai răbdare: fii atent, este posibil să fie o cale greşită (poate ai fost condiţionat social să o alegi), dacă totuşi vrei să continui şi după mai mult timp de aşteptare – atunci meriţi să ajungi la destinaţie!
Toţi avem dreptul la culoarea verde.

Şi tu tot…


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu