Părţile "bolnave" din noi

Nu sunt stomac, nu sunt inimă, nu sunt creier….

Citesc acum cartea „Partea întunecată a căutătorilor de lumină” Debbie Ford, e o binecuvântare, deşi demult ştiam de ea, abia acum am ajuns s-o citesc.

Autoarea în carte vorbeşte despre părţile din noi pe care le-am perceput ca fiind negative şi, le-am negat, le-am proiectat tot timpul pe cei din jur.

Citind mi-a venit în minte o analogie care pe mine m-a ajutat mult să înţeleg despre ce vorbeşte ea.

Este ca şi cum partea noastră psihică, ar fi alcătuită şi ea, ca şi corpul nostru din organe, multe, multe părţi ale noastre care, lucrează cu toate împreună ca să funcţionăm armonios în interior.

Atunci când anumite evenimente din viaţa noastră sunt interpretate ca fiind negative, este ca şi cum o parte sau alta din noi s-ar inflama, s-ar îmbolnăvi, iar noi, am refuza să o tratăm şi, din contra am respinge-o, considerând   că nu ne aparţine pentru că ne face rău.

Dorind să scăpăm de ea, am lua pastile contra durerii (sunt multe care pot fi considerate astfel, de ex: căutarea iubirii undeva în exterior…), în loc să o iubim şi să o tratăm, ca să devină sănătoasă.

Noi avem foarte multe trăsături, unele dintre ele sunt acceptabile, altele nu, unele dorim să le vadă şi ceilalţi, pe altele le ascundem atât de bine de ei, încât nici noi nu mai ştim de ele. Dar imaginaţi-vă că aceste trăsături sunt nişte părţi care pur şi simplu s-au îmbolnăvit şi au nevoie de grija voastră, au nevoie să le acordaţi timp şi atenţie, altfel vă vor crea mari probleme.

Să vă dau un exemplu care sper că va clarifica lucrurile în mintea voastră:

Dacă cândva demult am primit de la cineva o replică sau un gest care m-a făcut să mă simt urâtă, asta a provocat ca „urâta” din mine să se inflameze şi să doară. E o parte din mine care, fiind afectată de incident a început să-mi atragă atenţia, ca s-o tratez. Eu am considerat că este foarte rău să am o astfel de parte în mine deci am ascuns-o, am respins-o, am proiectat-o, am acoperit-o cu aşteptarea confirmărilor din exterior că aş fi frumoasă. Iar ea sărmana a devenit din ce în ce mai bolnavă, mai dureroasă, mai mare şi mai creatoare de probleme.

Noi avem toată gama de trăsături în noi, pe unele le acceptăm şi le iubim, pe altele le respingem, dacă ni se par negative, dar toate au o funcţie, iar cele sănătoase, nu vor fi mult în regulă dacă nu acordăm atenţie celor bolnave.

Eu nu sunt stomac, dar am o parte din mine care este, tot aşa eu nu sunt urâtă, doar am o parte care este. Am toate părţile bune şi toate părţile mai puţin bune, depinde de mine să le tratez pe toate cu dragoste şi acceptare.

Ştiu că este mai greu, după ani de „împărţire a răului şi bunului din noi în jumătate”, după ani în care am luat multe pastile analgezice.

Dar e necesar să ne explorăm părţile, toate…

Şi să le chemăm acasă, în interiorul nostru… 

Fructe sau lemne?

Mă gândeam acum că am acceptat atât de multe lucruri care mi s-au cerut, sperând că în curând (de aproape 2 ani deja în curând), voi avea şi eu parte de ceea ce vreau, încât acum nu mai am forţe de nimic.

Deşi vreau să servesc pe cei din jur, vreau să-i servesc cu ce am eu mai bun, nu cu ceva care, au aproape toţi cei pe care-i cunosc, sau mai ales, cum crede cineva că ar fi mai bine pentru sine, sau pentru o cauză, oricare ar fi ea.

Vreau să fac ceea ce fac eu cel mai bine şi îmi place, atâta timp cât îmi va permite să fiu în regulă ca să mai fac şi mâine lucruri bune.

Dacă mi se limitează posibilitatea de a face asta, voi seca într-un sfârşit şi, nu voi mai avea de unde da nimic.

Este ca şi cum ai sădi o livadă de pomi fructiferi, iar când ai ajuns la primele roade, ai tăia copacii pentru lemne, pentru că, deşi nu te-ai gândit, ai nevoie de trunchiuri la moment, nu de fructe.

Dacă ai un partener, este de datoria ta să ceri/aştepţi de la el să-ţi ofere fructe, ce are el cel mai bun, nu să-l exploatezi pentru ceva ce ar putea oricine să-ţi ofere, e absurd. Dacă ai angajaţi ce pot multe, nu scoate din ei altceva decât tot ce ar putea ei să facă mai bine şi nu-l tăia, prin presiuni inutile, nu are cum să reziste şi, să mai fie şi creativ!

 Dacă tai anul acesta copacii pentru lemne (nici măcar nu sunt destul de bune…), la anul nu vei mai avea nici un fruct, gata.

Mă simt fără puteri să aştept, mă simt tăiată pentru lemne!

Ştiu că poate mă laud, dar ştiu şi faptul că pot mai mult decât mi se cere, mai mult nu în sens de cantitate, pentru că e şi aşa mult, ci în sens de nivel de evoluţie.

Nu mai văd sensul.

Vreau timp ca să pot face fructe, ca să pot fi creativă, ca să înfloresc!

Ştiu că am lemnul tare, dar nu pentru asta am venit pe lume, dacă veneam pentru  a fi pus pe foc mă năşteam un copac bun de lemne.

Nu mai vreau să dezvolt rezistenţa, vreau să se coc fructe dulci.

Nu am nici un gând împotriva celor cu lemnele, fiecare dintre noi este important, este vorba mai degrabă să facem ceea, pentru ce ne-am născut.

Îţi mulţumesc că ai avut răbdare să citeşti ceva atât de personal şi, sper să-ţi fie şi util!