Sunt dorinţe care vin direct din inimă, ne cheamă, ne îndeamnă să le urmăm,
dar din frică, din dorinţa de confort, nu avem curaj nici măcar să le
conştientizăm.
Vrem un serviciu bun, care să ne
satisfacă DORINŢA de a ne dezvolta talentele
şi abilităţile, dar ne este lene să-l căutăm pentru că ne-ar costa prea
mult curaj, am fi nevoiţi să lucrăm o perioadă mai multe ore, până am reuşi să
fim buni în ceea ce ne pasionează cu adevărat. Am fi nevoiţi să investim, timp,
muncă, poate să schimbăm foarte multe lucruri care ne erau – comode.
Deci, alegem un serviciu care zicem noi că e bine plătit, sau şi mai grav,
uneori nici măcar salariul nu pare că merită.
Vrem o relaţie cu adevărat frumoasă – aşa cum o visăm, dar ne este frică să
o facem, ne este teamă că, ar fi prea dureros să o rupem pe actuala, sau prea
mult efort şi durere ar implica s-o reparăm, sau dacă suntem singuri, ne este
frică că vom fi respinşi, răniţi, vom simţi umilinţă sau alte lucruri care, de
fapt sunt binevenite în calea realizării dorinţelor noastre cele mai profunde.
Vrem o casă a noastră totuşi, rămânem cu dorinţa şi cu vizualizarea în
minte a ei, ne este frică să recunoaştem că ar trebui să facem ceva mai mult
decât să visăm şi să dăm vina pe „ţară” şi „timpuri grele”
Ce facem în schimb?
De obicei nu suntem atenţi şi conştienţi la ceea ce vrem şi, înlocuim dorinţele cu altele – false.
Ne dorim – bani, pentru că asta am auzit şi am citit că „se doreşte” în loc
de frumuseţea lumii materiale, în loc de acele mici plăceri lumeşti care, chiar
dacă nu ne fac fericiţi, ne-ar putea bucura, dacă am învăţat s-o facem.
Ne dorim relaţii care să „pară bune”, pentru că asta văd că „se promovează”
peste tot, în loc de relaţii care nu par defel bune, dar care cresc, ne ajută
să ne dezvoltăm, sunt pline de dragoste profundă şi adevărată.
Vrem o casă mai mare şi cu un design mai „tare” decât a vecinilor, pentru
că aşa încearcă toţi s-o facă, în loc să vrem un locuşor, în care să ne simţim
bine şi cu adevărat „ca acasă”.
Şi suntem plictisiţi de urmarea unor vise care nu ne aparţin, care nici
măcar nu ne „trezesc” dimineaţa, suntem apatici, obosiţi mereu, fără să ne dăm
seama că ar fi semnale că nu facem ceea ce vrem cu adevărat, că nici măcar nu
înţelegem pentru ce am dori să ne trezim dimineaţa.
Imaginează-ţi că dorinţa ta este să înveţi
o limbă străină, încă nu o cunoşti defel, dar ai vrea s-o poţi vorbi bine, nu
pentru că ar fi „la modă”, ci pentru că chiar îţi place foarte mult. Dar,
pentru că ar fi necesar prea mult efort în plus şi pe lângă toate, emoţii
puternice „negative” când pas cu pas te vei mişca spre obiectivul tău, când vei
avea nereuşite, când vei înţelege că asta va dura poate câţiva ani, renunţi şi
începi să doreşti ceva mai simplu, sau ceva care, dacă nu-ţi va reuşi, nu te va
face să suferi.
Dorinţele adevărate au o
caracteristică specială după care pot fi
recunoscute: există mult mai multă frică, poate suna straniu, dar aşa este.
Dacă nu reuşeşti ceva ce nu foarte mult îţi doreai vei fi aproape
indiferent, dacă ceea ce îţi doreşti, te va durea mult mai mult.
Este o iluzie că ceea ce ne dorim va veni fără multe lucruri „negative”,
fără emoţii foarte puternice, dar diferite, calea spre dorinţele noastre
adevărate este ca o călătorie prin junglă: periculoasă dar palpitantă.
Din această cauză alegem să ne dorim cu adevărat atât de puţine lucruri.
Tu ce îţi doreşti cu adevărat?
