Vreau, dar mi-e frică!

Sunt dorinţe care vin direct din inimă, ne cheamă, ne îndeamnă să le urmăm, dar din frică, din dorinţa de confort, nu avem curaj nici măcar să le conştientizăm.

Vrem un serviciu bun, care să ne satisfacă DORINŢA de a ne dezvolta talentele şi abilităţile, dar ne este lene să-l căutăm pentru că ne-ar costa prea mult curaj, am fi nevoiţi să lucrăm o perioadă mai multe ore, până am reuşi să fim buni în ceea ce ne pasionează cu adevărat. Am fi nevoiţi să investim, timp, muncă, poate să schimbăm foarte multe lucruri care ne erau – comode.

Deci, alegem un serviciu care zicem noi că e bine plătit, sau şi mai grav, uneori nici măcar salariul nu pare că merită.

Vrem o relaţie cu adevărat frumoasă – aşa cum o visăm, dar ne este frică să o facem, ne este teamă că, ar fi prea dureros să o rupem pe actuala, sau prea mult efort şi durere ar implica s-o reparăm, sau dacă suntem singuri, ne este frică că vom fi respinşi, răniţi, vom simţi umilinţă sau alte lucruri care, de fapt sunt binevenite în calea realizării dorinţelor noastre cele mai profunde.

Vrem o casă a noastră totuşi, rămânem cu dorinţa şi cu vizualizarea în minte a ei, ne este frică să recunoaştem că ar trebui să facem ceva mai mult decât să visăm şi să dăm vina pe „ţară” şi „timpuri grele”

Ce facem în schimb?

De obicei nu suntem atenţi şi conştienţi la ceea ce vrem şi, înlocuim dorinţele cu altele – false.

Ne dorim – bani, pentru că asta am auzit şi am citit că „se doreşte” în loc de frumuseţea lumii materiale, în loc de acele mici plăceri lumeşti care, chiar dacă nu ne fac fericiţi, ne-ar putea bucura, dacă am învăţat s-o facem.

Ne dorim relaţii care să „pară bune”, pentru că asta văd că „se promovează” peste tot, în loc de relaţii care nu par defel bune, dar care cresc, ne ajută să ne dezvoltăm, sunt pline de dragoste profundă şi adevărată.

Vrem o casă mai mare şi cu un design mai „tare” decât a vecinilor, pentru că aşa încearcă toţi s-o facă, în loc să vrem un locuşor, în care să ne simţim bine şi cu adevărat „ca acasă”.

Şi suntem plictisiţi de urmarea unor vise care nu ne aparţin, care nici măcar nu ne „trezesc” dimineaţa, suntem apatici, obosiţi mereu, fără să ne dăm seama că ar fi semnale că nu facem ceea ce vrem cu adevărat, că nici măcar nu înţelegem  pentru ce am  dori să ne trezim dimineaţa.

Imaginează-ţi că dorinţa ta este să înveţi o limbă străină, încă nu o cunoşti defel, dar ai vrea s-o poţi vorbi bine, nu pentru că ar fi „la modă”, ci pentru că chiar îţi place foarte mult. Dar, pentru că ar fi necesar prea mult efort în plus şi pe lângă toate, emoţii puternice „negative” când pas cu pas te vei mişca spre obiectivul tău, când vei avea nereuşite, când vei înţelege că asta va dura poate câţiva ani, renunţi şi începi să doreşti ceva mai simplu, sau ceva care, dacă nu-ţi va reuşi, nu te va face să suferi.

Dorinţele adevărate au o caracteristică  specială după care pot fi recunoscute: există mult mai multă frică, poate suna straniu, dar aşa este.

Dacă nu reuşeşti ceva ce nu foarte mult îţi doreai vei fi aproape indiferent, dacă ceea ce îţi doreşti, te va durea mult mai mult.

 

Este o iluzie că ceea ce ne dorim va veni fără multe lucruri „negative”, fără emoţii foarte puternice, dar diferite, calea spre dorinţele noastre adevărate este ca o călătorie prin junglă: periculoasă dar palpitantă.

Din această cauză alegem să ne dorim cu adevărat atât de puţine lucruri.

Tu ce îţi doreşti cu adevărat?