Pomii şi creativitatea

De ceva mai mult de o lună, mi se tot încearcă graniţele personale.

Ce înseamnă asta?

De fapt înseamnă că nu aveam până ceva timp în urmă nişte graniţe foarte bine conturate, sau mai bine zis, acceptam foarte uşor să mi se încalce anumite graniţe, existente dar pe care nu prea le apăram.

Dacă de exemplu eram rugată să fac ceva la o oră care nu-mi convenea, acceptam deşi dădeam de înţeles că nu-mi convine, în speranţa că, poate, poate renunţă persoana să mă „invadeze”. Dacă mi se cerea să lucrez ore în plus, cu argumentul „este nevoie de tine…”, la fel acceptam, deşi nu era în interesul meu. Am tot acceptat toată viaţa lucruri, chiar uneori am oferit ceea ce credeam eu că ar trebui să ofer, deşi nu-mi făcea plăcere. Aşa suntem noi uneori, nu ştiu acum din ce cauză, dar se vede că aşa suntem, unii mai mult unii mai puţin.

Totuşi eu sunt de vină, sau mai ales – responsabilă, pentru că, aveam graniţe prea uşor de încălcat, doar când cineva se „băga” prea adânc în intimitatea mea, reacţionam pasiv-agresiv, ceea ce pe toţi îi mira, după ce, multă vreme, acceptam să mi se întâmple.

De ce ar fi cineva atent la ce mi se întâmplă mie, la ce este şi nu este confortabil pentru mine, dacă eu nu sunt destul de clară în a comunica asta celor din jur?

De ce ar trebui să ghicească cineva că, deşi accept unele lucruri, nu întotdeauna o fac pentru că vreau, ci, poate uneori pentru că am convingerea că a fi bun ar semnifica să nu refuzi niciodată?

Abia recent, mai bine zis chiar azi, mi-am dat cu adevărat seama că lumea îmi încalcă graniţele pentru că eu nu arăt că-mi pasă de acele graniţe.

 Graniţele timpului, cel puţin pentru mine, sunt foarte importante şi, totodată foarte greu să le menţin.

Nu am un răspuns la cauzele unor lucruri care se întâmplă, dar se pare că majoritatea oamenilor nu înţeleg de ce este nevoie de timp personal, timp în care nu faci nimic pentru o companie, sau pentru altcineva, timp în care poţi, sau ai putea dacă l-ai avea, să te refaci ca mai apoi să dai adevărată valoare lumii din jur.

Poate într-un fel este vorba despre timpul liber, adică acel timp în care nu ai responsabilităţi faţă de ceilalţi, dar dacă faci ceea ce are cu adevărat valoare pentru tine, te va ajuta ca pe viitor să dai mai mult şi mai mult (mă refer la calitate nu la cantitate adică ore).

Imaginaţi-vă un pom fructifer!

El are în fiecare an, o cantitate de energie, din apa şi lumina naturală.

Are de ales dintre a oferi fructe, cât mai multe pe de o parte şi, de a creşte în dimensiuni pe de altă parte…

Majoritatea dintre noi credem că, colegii, angajaţii, soţii, soţiile sau şefii noştri trebuie să ne dea fructe, din ce în ce mai multe în fiecare an (de multe ori cu aceeaşi cantitate de energie solară şi terestră ca şi anul trecut), dar uităm că pentru asta este nevoie ca acel pom să crească în dimensiuni ca să poată ţine toate fructele, iar pentru asta este nevoie de energie şi timp.

Nu ştiu cum voi, eu de ex. am nevoie de timp ca să devin din ce în ce mai bună (tot pentru a oferi ce pot eu mai bun), dacă nu am timpul necesar ca să cresc, nu pot să mai dau roade bune.

Ce au graniţele cu roadele?

Foarte multe…

Ultimul timp am înţeles care ar fi limitele care, nu voi mai permite să-mi fie încălcate, anume pentru a-mi permite să cresc, în ritmul meu, poate mai încet decât vrea cineva, dar cred că fructele pe care pot să le ofer, merită răbdarea.

Din cauza că am încălcat nişte principii personale foarte profunde pentru mine, de mai mult de o lună nu am avut nici un pic de inspiraţie ca să scriu, să mă joc cu altceva decât mintea mea logică, să creez în general, să fiu spontană.

Iar creativitatea, pentru mine, este mult mai importantă decât ceea ce poate să-mi ofere timpul în care „obosesc” în emisfera mea stângă.

Dacă ar fi totuşi să fiu realistă acum, aş spune că pomul are nevoie să dea roade pe de o parte, chiar şi când este mic, ca să înţeleagă sensul pentru care a fost creat, dar şi să crească, pe de altă parte, deci să aibă grijă şi de interiorul său sacru.

Tu ce crezi?

Aştept să-mi laşi într-un comentariu părerea ta, sunt sigură că merită atenţie!