Ştiţi bine că
suntem (în sens biologic mai ales) ceea ce mâncăm, ne străduim deci să alegem
pentru a ne alimenta, produse cât mai benefice nouă.
Când gătim,
suntem atenţi să punem în cratiţă doar legume proaspete, să alegem condimente
plăcute pentru a savura şi un gust bun a
ceea ce vom mânca.
Ce facem totuşi
cu mâncarea spirituală(asta dacă avem grijă cel puţin să o consumăm )?
Ce facem cu
mediul în care ne aflăm, cu atenţia noastră pe parcursul unei zile?
M-am întors cu ceva mai mult de o oră în urmă
acasă şi, dacă sincer, fiind sâmbătă, eram foarte obosită. Ştiam că voi include
o melodie foarte relaxantă şi voi încerca să dorm, sau, cel puţin să mă relaxez
profund.
Zis şi făcut…
După câteva
minute petrecute pe reţele m-am întins în pat, este deja o tradiţie în
momentele când am timp şi sunt şi foarte obosită să mă odihnesc astfel.
În timp ce mă
relaxam i-a venit în minte o tehnică (pentru prima dată, nu ştiam de ea), care
m-a ajutat să înţeleg un fenomen pe cât de simplu pe atât de ignorat de mulţi
dintre noi – CONŞTIINŢA NOASTRĂ ESTE CEEA DIN CE O PREGĂTIM.
Dacă faci o
ciorbă, sau orice altceva de mâncare, nu te vei aştepta să iasă cu ciuperci
dacă nu le-ai pus acolo, sau, dacă ai pus legumele murdare, nu ai cum să iasă
bine şi limpede nu?
Atunci, cum să
aştepţi să ai o conştiinţă clară şi senină dacă te uiţi, citeşti, asculţi şi
dai mai departe lucruri pline cu murdărie?
Informaţia cu
care intri în contact va deveni o parte din tine (mă refer la gânduri, felul
cum vorbeşti şi chiar trăsături de personalitate…). Ceea cu ce-ţi umpli cratiţa
minţii va deveni gustul tău unic şi irepetabil pentru cei din jur, dar şi
pentru tine.
Te uiţi la TV? –
fii foarte atent la ce anume, asta vei deveni…
Citeşti ceva? –
eşti sigur că asta vrei să gândeşti?
Ieşi la o cafea
cu cineva? – fă-o pe cât posibil doar cu oamenii cu care ai vrea să semeni!
Asculţi muzică? –
fii atent la faptul că ea va lăsa o amprentă a unui ritm în capul tău, îţi este
benefic acel ritm?
Ştiu că este dur
din partea mea, dar nu-mi rămâne să-ţi spun decât un fapt:CONŞTIINŢA TA ESTE UN
FEL DE CIORBĂ ŞI TOATE INGREDIENTELE SUNT FACTORII DIN MEDIUL TĂU Vestea bună e că doar tu eşti responsabil de
mediul pe care ţi-l creezi!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu