Everestul fericirii

Nu există o limită în dezvoltarea personală.

Aşa cum atunci când mergi la sală, chiar dacă faci efort câteva ore, nu te aştepţi ca rezultatul să fie menţinut toată viaţa, la fel, când faci practici de dezvoltare personală sau spirituală, acestea te ajută să creşti, dar, nu va fi îndeajuns să le faci doar o dată sau de câteva ori.

Nu există nimic care să te facă fericit pentru totdeauna, există doar creştere, progres, există deprinderi de a face ceva pentru progresul tău. Este ca o grădină, pe care oricât ai îngriji-o, nici o lucrare nu va fi ultima, dacă nu renunţi desigur, pentru că, odată cu trecerea timpului, alte şi alte lucrări este necesar de îndeplinit.

Sunt anumite deprinderi care te ajută să vezi fericirea în acele lucruri, acei paşi mici în creşterea ta, şi chiar dacă nu vezi cum anume ai progresat, şi pare fără sens, stagnarea ar fi o mare nefericire.

De multe ori avem impresia, că atunci când rezolvăm o problemă, ne vom simţi bine, vom fi fericiţi, şi e ultimul lucru asupra căruia era necesar de lucrat, apoi, ne dăm seama, că sunt încă atâtea şi atâtea alte lucruri.

În acel moment, va trebui pur şi simplu să deplasăm fericirea aşteptată, din capătul drumului (care după cum vă daţi seama nu se va sfârşi niciodată), pe toată durata lui.

Dezvoltarea, căutarea, urmarea unui scop, nu se finisează, mereu creştem, aşa suntem creaţi.

Dacă ne-am opri, cu siguranţă am deveni cel puţin depresivi.

Nu există carte, sau trening, sau orice învăţătură spirituală, care ar fi culmea, ultima, toate te ajută să creşti, nimic nu te face perfect, dar nici nu trebuie, fericirea nu este în perfecţiune.

Poate că gândul că aici, la etapa la care ai ajuns, este necesar încă un pic şi gata, vei fi fericit, te ajută, ca să faci pasul propus, dar în final, acel gând îţi aduce dezamăgire, te face şi mai nefericit.

Poate vei dori într-o zi să deplasezi aşteptările tale spre creştere, spre cale, spre recunoştinţa care o simţi conştientizând diferenţa dintre treapta de ieri şi cea de azi, când vei face asta vei descoperi ce frumos e în grădina sufletului tău, deşi continuă să crească buruieni (pe care le înlături), înfloresc şi florile, rodesc pomii…

Sunt necesare anumite deprinderi care să ne menţină pofta de dezvoltare, de creştere, dar o creştere care ne dă senzaţia că nu este o diferenţă între înălţimea la care am fost „ieri” şi cea la care suntem „astăzi”.

Apare uneori senzaţia că nu s-a schimbat nimic, dar dacă ne uităm mai atent la viaţa noastră, la cei din jurul nostru, la gândurile noastre cu siguranţă vom găsi multe dovezi, că lucrurile s-au schimbat, că am crescut, deşi, viteza cu care am făcut-o nu ne-a permis să „ameţim”.

Deci: Continuă să mergi, fericirea e în fiecare pas, doar învaţă s-o observi!