Credeţi în poveşti?
Eu da
Cred că există în poveştile populare „ascunse” anumite secrete.
De fapt nu sunt ascunse, ci poartă o mască, ca mintea să nu pună întrebări,
iar sufletul (în limbaj psihologic subconştientul), descifrându-le să le poată folosi.
Cred că apa vie şi apa moartă din poveşti simbolizează
emoţiile pozitive şi emoţiile negative, care tămăduiesc sau omoară.
Totuşi mai devreme afirmam că nu există emoţii rele, emoţiile negative au
şi ele un rol.
Şi anume:
Atunci când apare tendinţa de a merge pe căi greşite, apar forţe universale
care prin distrugere, stopează aceste tendinţe, şi echilibrează lucrurile. Apa
vie şi apa moartă reprezintă extreme ale aceluiaşi proces, energia universală
care pune totul în mişcare.
Nu pot exista doar emoţii pozitive, pentru că, dincolo de emoţii, pozitive
şi negative, stă una şi aceiaşi forţă, totul e una şi toate sunt spre evoluţie, echilibrul le uneşte pe
toate.
Atunci când apar dezechilibre, emoţiile negative ne ajută să readucem echilibrul.
Asta nu semnifică că prea multe emoţii pozitive vor duce neapărat la opusul
lor. Dar sursa greşită a celor dintâi vor duce la apariţia celorlalte.
Aveţi grijă cu ce vă hrăniţi sufletul, unde căutaţi emoţii şi ce calitate
au acestea, pentru că, ca şi apa moartă, emoţiile negative vă vor distruge şi
fizic în final.
Succese!
Şi… echilibru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu