Oamenilor le place să se plângă.
Este ca şi cum, fiecare dintre noi ar duce un sac (real sau imaginat ca
fiind greu), în spate.
Când ne plângem e ca şi cum, am da
sacul nostru celuilalt, ca să vadă cât de greu e, dar nu cât de greu este
cu adevărat, ci cum îl prezentăm noi că ar fi, de parcă am da un sac imaginar, ca celălalt să simtă cu
adevărat, ce necăjiţi suntem.
Pe de altă parte, nu vrem să primim sacul altuia, aducând argumente, cum
că, sigur al nostru e mai greu.
Şi tot aşa, pare o glumă, dar aşa se întâmplă, parcă e o întrecere:
„Cine are viaţă mai grea…”
Ne ajută asta cumva?
Poate ne scapă de invidie?
Poate…
Deşi nu ştiu dacă eşti tare simpatizat pentru faptul că eşti mereu necăjit,
depresiv, obosit, neajutorat, stresat…
Ne motivează?
Sigur nu.
Unii dintre noi umflă un sac mare, mare, deşi nu e, ca să scoată poate
nişte beneficii.
Oare chiar problemele noastre sunt cele mai grave?
De fapt, ar fi o soluţie mult mai bună să lăsăm, măcar uneori, sacul jos,
să ne mai odihnim un pic, nu-i neapărat să-l punem cuiva în spate pentru a
scăpa un pic de el.
Uite ce uşor a devenit…
Te relaxezi chiar fără să depui
eforturi pentru asta…
Tu cui dai sacul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu