Ce este
fericirea?
Să simţim doar „emoţii
pozitive”?
Să fim doar „sus”?
Sau…?
Imaginaţi-vă un
izvor de emoţii, care curat, pur, plin de forţe din cele mai binefăcătoare
străbate fiinţa noastră, ca să iasă la suprafaţă, să ne ajute să fim cât mai „vii”.
Iar noi, din
frică ca forţa să nu fie cumva distrugătoare, săpăm o groapă mare, mare, chiar
la baza izvorului, ca să adunăm apă, ca aceasta să nu curgă lin şi frumos la
vale (e o intenţie pozitivă la bază, totuşi… rezultatele nu sunt doar pozitive,
din păcate).
Şi iată că, în
dependenţă de capacitatea sursei noastre interioare, groapa noastră, se umple
cu apă, care cu timpul, se bâhleşte, devine tot mai murdară, mai urât
mirositoare şi culmea, la un moment dat, nu mai este loc, şi apa, pur şi simplu
inundă totul în jur cu murdărie.
Asta se întâmplă
cu emoţiile noastre, care, la început am fost bune, au fost o forţă creatoare,
dar fiindcă nu ne permitem să le simţim, ci le blocăm undeva în noi, răbufnesc
foarte distrugător.
Dar înţelege-ţi
corect: a simţi nu înseamnă să ne manifestăm fără a gândi sau controla ceea ce „facem”,
înseamnă doar a simţi…
A ne permite
luxul de a lăsa apa să curgă la vale.
A înţelege ce şi
cum simţim, fără să interpretăm…
Veţi vedea, că
când le simţi, pur şi simplu le simţi, emoţiile sunt pur şi simplu minunate.
E greu să faci
asta, de mici suntem învăţaţi să ne depărtăm de fiinţa noastră, şi totuşi,
poate încerci?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu