Eşti repetent sau ai "note mari"?

Pe pământ suntem „la şcoală”

Am venit aici să învăţăm anumite lucruri.

Am venit să învăţăm să iubim şi să dăruim iubire;

Am venit să acceptăm iubire şi manifestările ei din partea celor din jur (credeţi-mă e mult mai greu să primim decât să dăruim, chiar dacă nu pare a fi aşa);

Am venit aici să iertăm şi să acceptăm (tot prin dragoste), pe cei din jur, mai ales pe părinţi, copii şi parteneri de viaţă;

Am venit să învăţăm să ne acceptăm pe noi înşine, în totalitate.

Totuşi:

În fiecare zi facem totul ca să ne eschivăm de la cel mai important lucru pentru care ne-am născut – să învăţăm, dar încercăm să facem lucruri pe care le numim „importante”.

Facem bani – în loc să ne facem lucrul cu dragoste;

Ne petrecem timpul – în loc să-l trăim intens;

Facem sex – în loc să facem dragoste;

Şi multe alte lucruri de acest gen, când ar fi trebuit să fie cea mai fericită şcoală, este una unde din frica de examenul final, apare doar vinovăţie, sau încercarea de a da vina pe ceva, sau cineva din afară.

Cel mai straniu lucru (care pare firesc la prima vedere pentru că ne-am obişnuit cu el), este că dorim să ne prelungim viaţa, adică orele în care stăm la şcoală, dar nu învăţăm nimic.

Nu ne place aici şi ne plângem, totuşi nu vrem să plecăm.

Cum se face că se întâmplă aşa?

Dar ţie îţi place la şcoală?

Îţi înveţi lecţia?